Brasov Tourism

 

SASCHIZ - KEISD (germ.) – SZÁSZKÉZD (magh.)

Comuna Saschiz se află la 20 de km de Sighişoara în Valea Scroafa şi este cunoscută prin prisma bisericii fortificate şi a cetăţii ţărăneşti de aici, dar şi a ceramicii alb-albastre de Saschiz.

 Biserica evanghelică fortificată datează de la sfârşitul sec. al XV-lea. Turnul bisericii seamănă în aproape toate detaliile sale cu Turnul cu Ceas din Sighişoara (forma pe care o avea anterior incendiului din 1676), pe care meşterii făuritori l-au avut ca model. Acoperişul Turnului, îmbrăcat în ţiglă smălţuită, colorată în diverse culori, are forma unei piramide ascuţite. Dintre obiectele aflate în biserică o valoare deosebită o are un potir gotic, lucrat acum mai bine de 500 de ani de către un artist necunoscut.

 Ruinele cetăţii ţărăneşti – ridicată cam cu un secol înaintea bisericii – se află pe un deal în apropierea satului. Cetatea are şase bastioane şi este înconjurată de pereţi de până la 9 m înălţime. În centrul incintei se mai află o capelă şi o fântână de 50 m adâncime, care se spune că ar adăposti un tunel ce duce până în centrul comunei.

Breasla olarilor din Saschiz a devenit cunoscută la începutul sec. al XVIII-lea, prin ceramica "sgrafito cobalt" de Saschiz - o ceramică smălţuită de culoare albastră, cu luciu metalic, pe care meşterii de aici au început să o producă începând cu anii 1700.

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO.