Localitate: Vad, Veneţia de Jos, zona
Ţării Oltului
Perioada: Începutul aratului
Momentul începutului aratului era de obicei celebrat în cadrul familial, el căpătând o
amploare mai mare doar când aceasta muncă se făcea într-o tovărăşie de tip tradiţional, când avea loc
şi petrecerea. În cadrul acestor celebrări se înscrie şi obiceiul plugarului. Originea obiceiului este legată
de unele credinţe magice anterioare creştinismului. Gospodarului care ieşea primul la arat în primăvară, pe de o
parte i se atribuia proprietatea de a constitui în anul acela elementul mediator între populaţia satului
respectiv şi forţele supranaturale, iar pe de alta parte era investit de colectivitate cu puteri obşteşti.
Ceremonia obiceiului plugarului începe cu un moment ludic, flăcăul ce a ieşit primul la arat,
înştiinţat de această calitate a sa în prealabil de către ceata de feciori, se ascunde în gospodărie,
trebuind să fie căutat de membrii comunităţii respective. Ascunderea Plugarului are o funcţie dublă: pe de o parte de a
supune unei probe de isteţime şi agerime ceata de fecior, şi în special pe chezaş, iar a doua, aceea magică, de
influenţare a elementelor naturii. Odată găsit, Plugarul este încins peste hainele de lucru cu borte, o cunună pe
cap, este suit pe o grapă şi dus pe umeri de flăcău la râu. Este de remarcat importanţa pe care o are în
instrumentarul obiceiului obiectele aparţinând inventarului agricol, ca şi prezenţa cununii având un rol
deosebit şi în alte obiceiuri agrare. Alaiul, la care participă tot satul, se opreşte pe malul râului unde,
după ce şi ceilalţi feciori se încing cu verdeaţă, grapa este aruncată în apă, Plugarul se suie pe ea şi
începe să îi stropească pe cei de pe mal. În perioadele mai vechi se încingea o luptă între
feciori şi Plugar, dar oricum stropirea cu apă a celor de faţă şi-a păstrat importanţa şi în formele ei mai
noi, ea având caracterul unei „lustratia per aquam”, cu o primordiala semnificaţie de fecunditate.
În mentalitatea populară, apa nu apare ca element pur sacral, ca în aceea religioasă, ea fiind un factor
concret implicat direct în procesul muncii.
După această ceremonie, alaiul se întoarce la casa Plugarului, unde are loc un ospăţ. Astăzi,
obiceiul şi-a pierdut caracterul lui iniţial, acordându-se mai multă importanţă elementului exterior decorativ,
prezentându-ni-se ca un mare spectacol cu joc mimic, costumaţii, muzică şi dans.
Vezi galeria multimedia
