Localitate: Comăna, Viştea
Perioada: iulie-august
Obiceiurile nelegate de date fixe fac şi ele parte din patrimoniul spiritual al comunităţii săteşti. Cel legat de terminarea secerişului a avut în Transilvania o mare răspândire, cuprinzând ritualuri care astăzi şi-au pierdut din semnificaţia iniţială. Obiectul ritual numit buzdugan, cruce după forma ce i se da constituie subiectul principal al ceremonialului fiind format din mănunchiuri de spice pe care secerătorii le aduc la casa gospodarului după ce au terminat seceratul. În satul tradiţional obiceiul avea trei funcţii iniţiale: social – claca, al ritului agrar şi al manifestării folclorice. Cununa sau buzduganul se realiza din cele mai frumoase spice şi întotdeauna se lăsau câteva neculese pentru a nu se lua holdei întreaga putere roditoare.
Nu putem să nu subliniem semnificaţia grâului în comunitatea tradiţională când el avea menirea să fertilizeze magic recolta viitoare, în fiecare sac de grâu punându-se un pumn de grâu din cunună. Practica legată de fertilitate era asociată cu cele legate de relaţiile matrimoniale, spicele de grâu împletindu-se în cununiţe de căsătorie dar în acelaşi timp se puneau şi la steagul de nuntă. După apariţia creştinismului imaginea cununii şi a grâului capătă conotaţii religioase, ele reprezentând imaginea Mântuitorului ce se afla pe bobul de grâu. Menţinut ca obicei numai în unele sate din Ţara Oltului, Comăna de Jos, Comăna de Sus, Drăguş, Viştea, astăzi el se prezintă ca un spectacol fără semnificaţiile iniţiale. Cântecele de cunună care fac parte din stratul cel mai vechi al folclorului sunt păstrate în puţine sate şi nu se cunosc în totalitate ele rămânând doar în amintirea bătrânilor.
