Festivaluri si evenimente » Impuscatul cocosului - prima zi de Pasti
Locaţie: Apaţa, Ţării Bârsei
Perioada:
prima zi de Paşti
„Împuşcatul cocoşului" este un
obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara Bârsei şi are loc în prima zi de Paşti. Sărbătoarea
îşi are rădăcinile într-o legendă locală, care spune că în secolul al XIV-lea a avut loc o invazie a
tătarilor care i-a forţat pe săteni să se refugieze în cetate. Invadatorii se retrăgeau, după ce au distrus
satul, dar au auzit un cântec de cocoş din cetate. Sătenii au fost astfel descoperiţi, iar cetatea atacată. Cei
câţiva care au scăpat au decis să împuşte cocoşul care i-a trădat.
„Împuşcatul cocoşului" a devenit un simbol al supravieţuirii satului. Astfel, în fiecare an,
în ziua de Paşti, după ce vin de la biserică, copiii îmbrăcaţi în costum popular se înarmează
cu arcuri şi săgeţi făcute special pentru această ocazie. Ceata de băieţi, urmată de fanfara satului şi de
localnici, se îndreaptă către fortăreaţă - cam la 20 de minute depărtare - unde are loc ceremonia. Copiii
interpretează un cântec special scris în care se judecă cocoşul, după care trag la ţinta care este, de fapt,
un cocoş.
